Sari la conținut
Prima pagină » Portofolii construite pentru oameni creativi exceptionali » Obligațiile dirigintelui de șantier

Obligațiile dirigintelui de șantier

În conformitate cu „Procedura de autorizare a diriginților de șantier” (Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1496/2011), diriginții de șantier au următoarele obligații și sarcini:

  • in perioada de pregătire a investiţiei:

1. verifică existenţa autorizaţiei de construire, precum şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la încadrarea în termenul de valabilitate;

2. verifică concordanţa dintre prevederile autorizaţiei de construire, certificatului de urbanism, avizelor, acordurilor şi ale proiectului;

3. studiază proiectul, caietele de sarcini, tehnologiile şi procedurile prevăzute pentru realizarea construcţiilor;

4. verifică existenţa tuturor pieselor scrise şi desenate din proiect, inclusiv existenţa studiilor solicitate prin certificatul de urbanism sau prin avize şi concordanţa dintre prevederile acestora;

5. verifică existenţa expertizei tehnice în cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor;

6. verifică respectarea reglementărilor cu privire la verificarea proiectelor de către verificatori de proiecte atestaţi şi însuşirea acestora de către expertul tehnic atestat, acolo unde este cazul;

7. verifică dacă este precizată în proiect categoria de importanţă a construcţiei;

8. verifică existenţa în proiect a programelor de faze determinante;

9. verifică existenţa proiectului sau a procedurilor de urmărire specială a comportării în exploatare a construcţiilor, dacă aceasta va fi instituită;

10. preiau amplasamentul şi reperele de nivelment şi le predau executantului, libere de orice sarcină;

11. participă, împreună cu proiectantul şi cu executantul, la trasarea generală a construcţiei şi la stabilirea bornelor de reper;

12. predau către executant terenul rezervat pentru organizarea de şantier;

13. verifică existenţa „Planului calităţii” şi a procedurilor/instrucţiunilor tehnice pentru lucrarea respectivă;

14. verifică existenţa anunţului de începere a lucrărilor la emitentul autorizaţiei şi la I.S.C.;

15. verifică existenţa panoului de identificare a investiţiei, dacă acesta corespunde prevederilor legale şi dacă este amplasat la loc vizibil;

  • în perioada execuţiei lucrărilor:

1. urmăresc realizarea construcţiei în conformitate cu prevederile autorizaţiei de construire, ale proiectelor, caietelor de sarcini şi ale reglementărilor tehnice în vigoare;

2. verifică existenţa documentelor de certificare a calităţii produselor pentru construcţii, respectiv corespondenţa calităţii acestora cu prevederile cuprinse în proiecte;

3. interzic utilizarea produselor pentru construcţii fără certificate de conformitate, declaraţii de conformitate sau agrement tehnic;

4. interzic utilizarea de procedee şi echipamente noi, neagrementate tehnic sau cu agremente tehnice la care avizul tehnic a expirat;

5. verifică respectarea tehnologiilor de execuţie, aplicarea corectă a acestora în vederea asigurării nivelului calitativ prevăzut în documentaţia tehnică şi în reglementările tehnice;

6. verifică respectarea „Planului calităţii”, a procedurilor şi instrucţiunilor tehnice pentru lucrarea respectivă;

7. interzic executarea de lucrări de către personal necalificat;

8. participă la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante;

9. efectuează verificările prevăzute în reglementările tehnice, semnează şi ştampilează documentele întocmite ca urmare a verificărilor, respectiv procese verbale în faze determinante, procese verbale de recepţie calitativă a lucrărilor ce devin ascunse etc.;

10. asistă la prelevarea de probe de la locul de punere în operă;

11. transmit către proiectant, prin intermediul investitorului, sesizările proprii sau ale participanţilor la realizarea construcţiei privind neconformităţile constatate pe parcursul execuţiei;

12. informează operativ investitorul privind deficienţele calitative constatate, în vederea dispunerii de măsuri şi, după caz, propun oprirea lucrărilor;

13. urmăresc respectarea de către executant a dispoziţiilor şi/sau a măsurilor dispuse de proiectant/de organele abilitate;

14. verifică, în calitate de reprezentant al beneficiarului, respectarea prevederilor legale în cazul schimbării soluţiilor tehnice pe parcursul execuţiei lucrărilor;

15. anunţă I.S.C. privind oprirea/sistarea executării lucrărilor de către investitor/beneficiar pentru o perioadă mai mare de timp, exceptând perioada de timp friguros, şi verifică punerea în siguranţă a construcţiei, conform proiectului;

16. anunţă I.S.C. privind reluarea lucrărilor la investiţiile la care a fost oprită/sistată executarea lucrărilor de către investitor/beneficiar pentru o perioadă mai mare de timp, exceptând perioada de timp friguros;

17. preiau documentele de la constructor şi proiectant şi completează cartea tehnică a construcţiei cu toate documentele prevăzute de reglementările legale;

18. urmăresc dezafectarea lucrărilor de organizare de şantier şi predau terenul deţinătorului acestuia.

  • la recepţia lucrărilor:

1. asigură secretariatul comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor şi întocmesc actele de recepţie;

2. urmăresc soluţionarea obiecţiilor cuprinse în anexele la procesul -verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi îndeplinirea recomandărilor comisiei de recepţie;

3. predau către investitor actele de recepţie şi cartea tehnică a construcţiei după efectuarea recepţiei finale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *